Despre moarte și viață 

Mircea Spătaru
Rodica Svințiu
Dorin Panga
Ana Lupaș

10.02.2025 – 03.03.2024

CENOTAF PENTRU DORIN

Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut

Matei 25, 40

Ne putem închipui urmele lăsate în viețile celorlalți asemeni siajului unei bărci pe ape. Siajul e, ce altceva, decât un tremur trecător de unde. Suntem acum, odată cu expoziția ”Despre Moarte și Viață”, chiar în perioada Triodului, perioada de sfințire a vieții punctată de un îndrumar pentru suflet, pentru a ne reaminti ca în lumea aceasta suntem doar în Pesah, în trecere. Despre trecerea prin lume a lui Dorin Panga putem vorbi doar în cheie apofatică, privindu-l prin prisma inversată a căii negative – la fel ca despre destinul său rămas în penumbră. Căci putem spune despre el doar ceea ce nu este el, sau doar ceea ce ar fi putut fi, pentru că el nu a reușit să fie pe deplin nici în viață, nici în artă. Și asta s-a întâmplat pentru că viața i-a fost retezată scurt și fără milă chiar deasupra altoiului cu creanga de aur. Totuși, forța talentului său a reușit să se impună în generația sa, în scurta și tragica lui viață de om și artist, pentru că a fost clar percepută de colegii săi, studenți la Belle Arte în Clujul celor mai crunți ani ai regimului totalitar din România, anii 50. Ana Lupaș este astăzi un martor care mai poate vorbi despre acel anume context artistic, punându-l și pe Dorin Panga, mai exact punând dispariția colegului lor în cadrul acestui discurs plastic ”Despre Moarte și Viață”. Căci, iată, un martor al acelor vremuri l-a făcut să supraviețuiască dincolo de timp și să ni-l aducă aproape azi prin simpla evocare. Se vede din nou că este îndeajuns un martor pentru ca creanga de aur să lumineze îngusta cărare din desiș, un singur ”da” spus neuitării, pentru ca un fapt minunat să se întâmple.

Cum să spunem povestea morților, cum să ne gândim la prezența lor printre noi – sau la absența lor – fără a nega natura ireparabilă a tragicei lor morți? Nu există o înviere a celor mai modești morți care să nu se preteze la o nouă vulgată, nici o amintire a celor umili care să nu ducă la o mitizare postumă. Este natura simplului fapt că i-am pierdut și că nu suntem Orfeu pentru a-i aduce înapoi la lumină prin panegiricele noastre. A povesti “vieți modeste (invizibile, minuscule)” este o datorie inversată a memoriei, aceea de a alerta împotriva unei rememorări îndrăznețe care pretinde să realizeze acum ceea ce nu s-a realizat niciodată, pentru a-l readuce la transparență pe cel care a pătruns cândva într-o opacitate atât de radicală încât, acolo, nu mai așteaptă ora Judecății. 

Arta memoriei uitării ar corespunde unei etici a amintirii care recunoaște neputința ontologică a limbajului în fața ștergerii ființelor.

Aceasta schiță biografică nu încetează să marcheze opacitatea uitării. Ea nu caută omul vreunei opere, ca și cum ar fi căutat un adevăr care a tăcut până acum, ci reînvierea unei vieți contemporane care nu a cunoscut niciodată nici gloria, nici mitul. Dorința de a păstra memoria uitării implică o definiție melancolică a artistului, nu bazată pe ceea ce a creat , ci pe ceea ce nu a reușit să creeze, pe ceea ce vânătoarea de oameni a acelor crunte vremuri l-a transformat în pradă, rupându-i prea devreme firul vieții și al creației. 

Îl putem privi acum pe Dorin ca pe o stea căzătoare în clipa în care luminează cerul. Căci, așa cum spune Meister Eckhart, “ochiul cu care Îl văd pe Dumnezeu este același cu ochiul cu care Dumnezeu mă vede.”

Nimic nu ne împiedică să vedem lucrările expuse cu deliberată parcimonie ca fiind exerciții de admirație ce pot, prin totala lor gratuitate și închinare, să actualizeze și tiparul inefabil al lui Dorin Panga, cu numele lui aproape șters, desenat cu delicatețe în cenușa unui mormânt gol. 

Se spune că orice victorie e o înfrângere amânată. Această expoziție, dedicată unor absențe și unei tragice neîmpliniri, ne spune altceva, anume că, în ordinea spiritului, lucrurile se petrec exact invers.

Din tenebre, din liniște, din vid, din atemporal și aspațial, divinitatea absoarbe spiritul, revelându-i-se prin negație și absență .

 Matei Călinescu, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter

După cum spune Sf. Augustin, putem ști ce nu este Dumnezeu, dar nu putem ști ce este. Nu este deznădejde. Nu este teroare. Nu este țărână care gâlgâie in gâtlej; nu este hârâitul intunecat al leșinului care ne duce la neant prin neant.

Vladimir Nabokov, Pale Fire, apud Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii 

Literalmente Dumnezeu nu este, pentru că El transcende ființa

 Ioan Scottus, Eurigena

Căutându-se și descoperindu-se pe sine în Dumnezeu, ființa umană își descoperă în același timp și existența sa ascunsă și tainică, fără de care nu ar fi ceea ce este: o antropologie consecventă, desfășurată în interiorul adevărurilor teologice, conduce în cele din urmă cu necesitate la misterul fără de care totul ar fi de neînțeles, la antropologia apofatică, la omul ascuns, ce stă în fața Dumnezeului celui ascuns.

 André Scrima, Antropologia apofatică