COSMIC EGG COSMIC EGO

07.10-05.11.2022

       La o sută de ani după ce Malevici aducea pictura la punctul zero al non-reprezentării, proclamând suprematismul, capabil să unească, prin intuiție sensibilă, spiritul geometriei de cel al „de nevăzutului” divin, văzând lucrările pictorului Ioan Popdan, ai avea impresia că te afli în fața unei tentative de natură întrucâtva analogă. Spun întrucâtva, căci, dincolo de inventarul minimalismului geometric – pătratul, cercul și crucea – sau de reducția imaginii la alb pe fond alb, descoperi cum artistul conciliază cu lumea obiectelor, estompând radicalismul predecesorilor moderniști. Elementele geometrismului corespund unor obiecte pe care pictorul le „decupează” din realitate, până la a le transforma în semne simbolice. Așa se naște seria „ferestrelor” – Windows – ce uzează de instrumentarul vizual al suprematismului, „pudrat” însă cu blânda pulbere a lirismului. Ferestrele sale – albe, delicate, diafane – se așază asupra fondului neutru ca un văl ce lasă prin ochiurile sale doar boarea reveriei… La fel seria „oului cosmic” – Cosmic Egg -, a ovalului ce umple cu alb  spațiul pictural, dospind de potențialitate. Oul cosmic poate conține lumile nenăscute, asemeni oului din poezia barbiană, la fel cum poate cuprinde în sine uitații eroi (Forgotten Heroes). Transferat asupra cuvântului, jocul conținutului, al ascunsului-dezvăluitului, te atrage mai departe: cercurile mici albe devin punctiforme semne ale „reflecției” (frumoasă țesătura acesteia în pânza Reflection!), sau, mutând o literă, alunecă printre sensuri, contaminându-le cu noi înțelesuri: Heroes and Zeroes.

În acest scenariu pictural, cuvântul-titlu este, cu siguranță, o cursă cu care artistul își ademenește privitorul în jocul imaginar. Cuvântul poartă cu sine o memorie a sensurilor din care se țes narațiuni în jurul formei-simbol pictate. Cuvântul devine parte a tabloului – parte a unui discurs reflexiv ce te poartă tot mai departe, ca un sfredel ce pătrunde în miezul sensului.

Calea suprematismului se dovedește a fi fost o pistă falsă…  Mijloacele sale nu îl ridică pe artistul iscoditor deasupra dubiului – dimpotrivă, neputând disocia forma văzută de experiența semantică concentrată în cuvântul ce-o însoțește, artistul se adâncește tot mai adânc în vârtejul ce-l absoarbe. Cu lucrarea Ego, arta lui Ioan Popdan trece în zona conceptuală, iar nodul ideatic al acesteia se „învârtește” în jurul vertijului: „Egg. Ego. Cosmic Egg. Cosmic Ego. Vertigo.” Prins în hățișul epistemologic al acestui joc de raționamente / cuvinte / litere / forme care se tot contaminează, încrucișându-se și schimbându-și forma, artistul revelă lumea ca un spațiu al pericolului mortal în care reperele stabile se pot pierde dacă nu le captezi într-un sistem propriu: „The Word kills”.

Celelalte serii duc mai departe procesul de autoanaliză conceptuală, punctând etape ale deconstrucției ideii sau dezvoltând-o prin multiplicare. În Sunnyside (cu varianta de diptic, în care introduce forma labirintică) „rupe” pătratul la jumătate, analog oglindirii inverse – plin-gol, însorit-umbros, iar în Upside Down exercițiul se aplică verticalei și orizontalei.

Lucrările se succed după principiul înșiruirii sintagmatice: o anume formă ipostaziată într-o lucrare o „cheamă” în discursul conceptual pe următoarea, limbajul vizual se îmbogățește, se amplifică, „înflorește” (Bloom, Endless Flowering) sau creează rețele (Network 1, 2), dobândind o coerență internă ce permite lectura autoreferențială.

În acest câmp de imagini în care pictorul înfige țărușii sensurilor proprii, scapă, pe alocuri, tumultul necurmat al lumii necenzurate de rigoarea rațiunii. Ereziei frumuseții ce irumpe artistul îi pune, într-o lucrare, eticheta Battlefield. În altă parte, frumoaselor coarne de cerb, răsfirate ca un buchet, le atașează titlul The Believer, maculând frumusețea cu aluzia încornoratului credul sau punându-i stavilă zidul de bitum în care, într-o altă variantă, cerbul se afundă. Ca într-o demonstrație hermeneutică, în Inner Light artistul contrage din imaginea reprezentată realistic conceptul ce-l conține, eliminând „prisosul” prea bogat.

În acest tip de discurs plastic îmi place să-i intuiesc pictorului resursele de bucurie cu care se întoarce la pictură. Sensibil, non-dilematic, buchetul de floarea-soarelui aduce între celelalte lucrări conceptuale vibrația unei emoții ce ignoră dubiul rațiunii care îl strânge în chingile-i interogative. Imponderale, asemeni coarnelor de cerb sau micii inflorescențe ce irumpe dintr-un cocon (Bloom), uzând de o paletă cromatică profundă, cu inflexiuni dureros premonitorii, aceste lucrări mă duc cu gândul la o serie mai veche a pictorului, în care nu-și era sieși paznic așa necruțător intimității, lăsându-i suferinței vibrația de poezie.

De la lucrările din ciclul Chagrin d’amour, până la noile lucrări, arta pictorului Ioan Popdan a traversat exercițiul sever al unei călătorii ce a pornit de la sine în afară, trecând prin spirala vertijului.

Mi-ar plăcea să aleg lucrarea 60 Minutes in an Hour, la care Ioan Popdan a lucrat peste douăzeci de ani (1999-2021), drept mărturie și sinteză a actului de reflecție parcurs, ce-ar face dreptate lumii, în toată bogăția ei – timpului mărunt, ca și celui mare, materiei și spiritului ce-o cuprinde, deopotrivă. În lucrarea aceasta, minutele se adună în oră și ora se răsfiră în registrul de jos, al fragmentelor mărunte de timp, la fel cum lumea, reprezentată iconic printr-o mână, se oglindește într-un semn non-iconic, iar necuprinsul, prins într-o abstracțiune, se poate reflecta în nesfârșita frumusețe a firii…

Dacă acesta ar fi răspunsul pictorului după lunga-i călătorie printre înțelesuri, Vertigo n-ar mai fi capătul ce te-ar pierde în cosmos și-n moarte, ci spirala ce urcă și coboară, făcând din dubiu înflorire.

From Vertigo to Cosmic Egg(o)

Sorina Jecza